Eveniment

Alexandru Rafila este infectat cu coronavirus

Gabriela Bunghez

Alexandru Rafila a anunţat joi seară la Antena 3, că şi în cazul său s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus, după ce soţia sa a fost depistată luni cu COVID-19.

Medicul Alexandru Rafila se afla în izolare, după ce, iniţial, soţia sa a fost confirmată cu COVID-19.

Rafila a mai spus că primul test a ieșit negativ, însă a repetat testul, iar al doilea este cu rezultat pozitiv, informează Digi24.

El a precizat că se simte bine.

„Deocamdată mă simt bine. (…) Am purtat mască, problema a fost contactul cu un alt coleg care se testase cu foarte puţin timp în urmă. Am mâncat împreună, copiii noştri s-au jucat împreună. Acesta a fost momentul în care am aflat, după câteva zile, că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg se confirmase infectarea cu coronavirus”, a mai spus Alexandru Rafila.

Propus prim-ministru din partea PSD, el va lipsi luni la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea Guvernului.

https://newsbv.ro/2020/12/08/alexandru-rafila-a-intrat-in-izolare/
https://newsbv.ro/2020/12/10/sondaj-newsbv-ro-cine-credeti-ca-ar-trebui-numit-prim-ministru/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!