Eveniment

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi: Votul în diaspora începe astăzi, 15 mai. Unde va fi deschisă prima secție

Gabriela Bunghez

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi. Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că procedura de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din anul 2025 va începe joi, 15 mai, în străinătate, odată cu deschiderea secţiei de votare din Auckland, Noua Zeelandă, la la ora 22:00, ora României.

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi: Astăzi începe votul în diaspora

Pentru alegeri prezidențiale 2025 turul doi, au fost înfiinţate 965 de secţii de votare în străinătate, având la bază propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe, cu 15 secţii de votare mai multe decât în cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare desfăşurate în anul 2024.

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa publicului faptul că începând de mâine, 15 mai a.c., procedura de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din anul 2025 va începe în străinătate odată cu deschiderea secţiei de votare din Auckland, Noua Zeelandă (la ora 22:00, ora României)”, spune AEP într-un comunicat, potrivit News.ro.

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi: 965 de secţii de votare în străinătate

Autoritatea precizează că, pentru a asigura condiţii optime de vot cetăţenilor români din diaspora, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025, au fost înfiinţate 965 de secţii de votare în străinătate, având la bază propunerile formulate de Ministerul Afacerilor Externe, cu 15 secţii de votare mai multe decât în cazul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare desfăşurate în anul 2024.

”Alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara ţării. Votarea în străinătate la alegerile prezidenţiale se desfăşoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a trei zile, respectiv 16, 17 şi 18 mai 2025, în cazul celui de-al doilea tur de scrutin”, subliniază AEP.

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi: Votarea în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi. În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2025, votarea în străinătate începe în zilele de vineri şi sâmbătă, la ora locală 07:00, şi se încheie, la ora locală 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora locală 23:59 pentru cetăţenii care, la ora locală 21:00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot).

În ziua de duminică, votarea în afara ţării va începe la ora locală 07:00 şi se va încheia la ora locală 21:00, fără a depăşi ora 21:00 a României (cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare).

Alegeri prezidenţiale 2025:

Alegeri prezidențiale 2025 turul doi: Actele cu care pot vota românii din străinătate

Cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: