Eveniment

Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi devine Strada dell Arte

Gabriela Bunghez

Primul weekend al toamnei, 3 și 4 septembrie, va aduce un motiv în plus de sărbătoare în Coresi – cartierul general al bucuriei.

Teatru stradal, spectacole de dans, concerte, ateliere și artiști stradali vor anima aleea pietonală în cadrul Festivalului de artă urbană Strada Dell Arte, organizat de Asociația culturală Museion și finanțat prin programul de granturi comunitare Coresi.

Festivalul Strada Dell Arte aduce împreună zeci de artiști și reprezintă ocazia perfectă de a reuni comunitatea brașoveană şi totodată, un motiv în plus pentru noi toţi, localnici şi turişti, de a celebra Braşovul.

„Te invităm să adăugăm culoare fiecărei clipe și să ne bucurăm de un festival al artei urbane cu multe zâmbete, bucurie și viață trăită din plin! Pentru că fiecare experiență pe care o avem alături de tine este o amintire pe care o păstrăm cu drag, îți promitem și de această dată un weekend al culturii urbane, energiei, jocului și creativității pe Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi„, transmit organizatorii.

Pentru că weekendul este timpul dedicat artei și bucuriei în familie, alături de cei mai dragi, ți-am pregătit un program special  – cu spectacole și activități interactive, comice și educative pentru toate vârstele, perfect pentru întreaga familie!

Programul activităților din cadrul Festivalului Strada Dell Arte

Sâmbătă, 3 septembrie

Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi,  de la ora 11.00

  • Stefan Florescu -acrobații cu minge               
  • Cristian DeNis- magie        
  • Benedict Popescu- fierastrău muzical            
  • Juan și Camila – America de Sud- Circ                                                            
  • Barbarossa Samba Group
  • Angel Dumitriu-chitară voce            
  • Flaviu Cernescu-acrobație jonglerie               
  • Animație păpușa DIACONU CORESI           

19.00 Alex Darie și Cristiana Sarageaua- jonglerie foc               

Piațetă tractor Ateliere creație

  • 10.00 – 14.00 Odaia cu Picturi        
  • 11.00 -13.00 Dena Denis- pictură   
  • 11.00 – 13.00 Black Bird  Art- facepainting 
  • 11.00 -13.00 Diana Porutiu- handmade        
  • 11.00 -12.30 Mima Muzica- atelier muzical 
  • 11.00 Teodora Musea- pictură        
  • 11.00 Neuvirt- handmade
  • 11.00 Sophia Duica- grafica            
  • 14.00 – 17.00 Romanian Fairy Tales             
  • 15.00 – 17.00 Sorin Bucuras – percuție         

Ateliere mestesugari:          

  • 11.00 Mocanu Gabriel-  figurine lut
  • 11.00 Draghici Moise-atelier olărit  
  • 14.00 – 17.00 Vânătoare de comori               

Concerte Coresi Business Campus

  • 17.00 Clubul Elevilor Brașov, secțiunea muzică
  • 18.00 Dafina Neagu -bossa
  • 18.30 Nod’n Papura- etno rock
  • 19.30 The CityBreakers -indie rock
  • 20.30 Barbarossa Samba Group 

Piateta Avion, Teatru

  • 11.00 și la 13.00 Teatrul Strada-teatru pentru copii    
  • 15.00  Trupa 3T (Centrul de tineret Întorsura Buzăului)- teatru pentru adolescenți             

Piațetă Avion, Dans

  • 16.00 Zestrea Branului – dans și cântece folclorice    
  • 18.00 Comunitatea Elenă Brașov – dans și cor           
  • 19.00 Artasis Dance Studio              

Duminică, 4 septembrie

Aleea Aviatorilor din Cartier Coresi,  de la ora 11.00

Artiști stradali

  • Stefan Florescu -acrobații cu minge
  • Cristian DeNis- magie
  • Benedict Popescu- fierastrău muzical
  • Juan și Camila – America de Sud- Circ                                                   
  • Barbarossa Samba Group
  • Angel Dumitriu-chitară voce
  • Flaviu Cernescu-acrobație jonglerie
  • Animație păpușa DIACONU CORESI

De la ora 19 program aleatori Alex Darie și Cristiana Sarageaua- jonglerie foc. 

Piațetă tractor Ateliere creație

  • 11.00 -13.00  Bularca Gabriela- croșetat jucării          
  • 11.00 -13.00 Dena Denis- pictură   
  • 11.00 -13.00 Black Bird  Art- facepainting   
  • 10.00 – 14.00 Odaia cu Picturi        
  • 11.00 – 13.00 Teodora Musea- pictură         
  • 11.00 – 13.00 Neuvirt- handmade  
  • 11.00 – 13.00 Sophia Duica- grafică              

Piațetă tractor Ateliere Științifice

  • 14.00 -16.00 Mădălina Crișan microscopie de la 14
  • 19.00 -21.00 Ucenicul Astronom- observare astronomică

 Piațetă tractor  Ateliere Meșteșugari

  • 11.00 – 13.00 Mocanu Gabriel-  figurine lut
  • 11.00 -13.00 Drăghici  Moise-atelier olărit

Concerte Coresi Business Campus

  • 16.00 Cristian Medrea &  friends- world music            
  • 17.00 Andra Dan- pop opera           
  • 18.00 Dionisyos Passas- muzică grecească   
  • 19.00 Musicardio -pop rock             
  • 20.00 Fallen Angel -rock     

Piațetă Avion, Teatru

  • 11.00 și la 13.00 Teatrul Strada – teatru pentru copii 
  • 17.00 Teatru de Pantomimă            

Piațetă Avion, Dans

  • 15.00 Anturaj Dance Center- street dance                     
  • 17.00 Comunitatea Elena Brașov- dans și cor                              
  • 18.00 Artasis Dance Studio              

Pentru că weekendul este timpul dedicat artei și bucuriei în familie, alături de cei mai dragi, ți-am pregătit un program special  – cu spectacole și activități interactive, comice și educative pentru toate vârstele, perfect pentru întreaga familie!

Participarea la toate activitățile noastre este gratuită!

Extra info Strada Dell Arte

Strada dell’ Arte este un festival de tip busking deschis tuturor artișilor stradali ccare își doresc să se manifeste liber animând,  astfel viața culturală urbană. În cele cinci ediții de până acum realizate in Brașov, Strada dell Arte înseamnă participarea a peste 200 artiști (individuali, companii teatrale, circ, ansambluri de dans și muzica), zeci de voluntari, peste 100 de ateliere pentru copii, 50 spectacole de teatru pentru copii și adulți, 30 concerte, 3 expozitii, ateliere mestesugărești.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI