Main Story

Aeroportul și sănătatea, priorități pentru 2014

Sebastian Dan

cancescuAnului 2013 a fost un an care, din păcate, a stat sub semnul cifrei 13, spune președintele Consiliului Județean Brașov, liberalul Aristotel Căncescu.

„Am avut ghinionul să nu dispunem la nivelul județului Brașov de bani suficienți pentru investiții. Deși ne-am zbătut pentru bugetul județului și am discutat despre necesitățile Brașovului cu ministrul de finanțe Daniel Chițoiu, am fost nevoiți să ne descurcăm cu ceea ce ni s-a repartizat. Dincolo de constrângerile financiare, planul nostru, al oamenilor din administrație, a rămas același: îndeplinirea promisiunilor din campania electorală. În ciuda greutăților, asta încercăm să facem. Împreună cu Primăria Brașovului și cu edilii celorlalte localități ne-am străduit să realizăm lucruri bune atât în municipiu, cât și în județ. Suntem conștienți că indiferent cât de mari ar fi greutățile economice cu care ne confruntăm, trebuie să preocupe europenizarea Brașovului, aducerea tuturor instituțiilor și serviciilor locale la nivelul celor din Uniurea Europeană“, a precizat Căncescu.

Cu toate acestea, 2013 a adus și bucurie pentru șeful administrației jdețene. a început construirea aeroportului de la Ghimbav. „Am lucrat toată viața mea de inginer în aviație, mi-am dorit foarte mult să facem aeroportul și acum el a devenit o realitate. Pista este aproape finalizată. Constructorul a lucrat foarte bine, iar micile întârzieri care au apărut s-au datorat capriciilor vremii. Sunt convins că dacă iarna nu va fi prea lungă, până în luna mai a anului viitor pista va fi gata în totalitate. Am început procedurile pentru scoaterea la licitație a construirii terminalului și a turnului de control. Sunt convins că aeroportul va fi funcțional în 2016, dar ambiția mea este ca la sfâșitul anului 2015 să se poată zbura de la Brașov, chiar dacă pentru început vor fi zboruri demonstrative. Aeroportul nu numai că era o necesitate, era obligatoriu să fie realizat. Dacă aeroportul din Cluj a ajuns la un milion de călători anual, cu siguranță în doi-trei ani și noi vom atinge această cifră, având în vedere numărul de turiști care vizitează județul Brașov și întreaga zonă. Vom construi un terminal mai mic, tocmai pentru a-l da în folosință cât mai repede, dar vom asigura posibilități de extindere. Pentru terminal și turnul de control am realizat montajul financiar și inclusiv balizajul va fi scos la licitație în acest an“, spune președintele Consiliului Județean.

„Aeroportul este principala noastră prioritate“

Căncescu a părecizat că realziarea aeroportului pune o presiune mare asupra bugetului județului, ceea ce înseamnă că vor fi sacrificate alte investiții. „Dacă ne gândim că numai reparațiile la drumul Șercaia – Hoghiz costă 30 de milioane de euro, adică exact cât aeroportul nostru, ne propunem să refacem acest drum în cadrul localităților și sperăm ca prin intervenții la guvern să primim bani pentru restul lucrărilor“.

Nu este uitată nici sănătatea. Anul acesta vor fi alocați bani pentru continuarea investițiilor la Spitalul Județean Brașov, pentru că aici ajung toate cazurile grave și este nevoie de o unitate medicală etalon nu numai la nivel național, ci și european.

„Avem o licitație începută pentru continuarea modernizării saloanelor și dotarea lor la standarde europene. De asemenea, vom continua lucrările de modernizare la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie „Dr. I. Sbârcea”. Trebuie să ne preocupăm de semenii noștri și să luăm exemplul modului în care sunt tratați pacienții în Europa“, mai spune Căncescu.

„În paralel, lucrăm la un proiect pe care l-am pornit încă din primul meu mandat la conducerea Consiliului Județean: modernizarea rețelelor de apă și canalizare. În acest domeniu au fost investiți cei mai mulți bani europeni: 56 de milioane de euro din programul ISPA și 189 de milioane de euro din fonduri structurale. Aceste proiecte vor fi continuate și vor mai intra încă 200 de milioane de euro în județul Brașov, în anii viitori. Suntem mândri că apa noastră este de calitate și că nu mai poluăm râurile. De asemenea, lucrăm la programul de gestionare a deșeurilor și ne propunem ca și în acest domeniu să facem pași importanți pentru a ajunge la nivelul de protecție a mediului care există în Europa“, a prezentat Căncescu prioritățile pentru 2014.

În 2014 vom avea un buget similar anului 2013. Probabil că vom avea un an asemănător cu acesta, dar este cert că vor continua proiectele începute, după cum spune șeful Consiliului Județean.