Consiliul Local Săcele a aprobat interzicerea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului, cu excepția celor de tip loto, în urma unei decizii motivate de dorința de a proteja comunitatea și de solicitările venite din partea cetățenilor. Măsura va intra pe deplin în vigoare după expirarea autorizațiilor existente, fără posibilitatea de prelungire a acestora.
Adio păcănele la Săcele! Consiliul Local a interzis toate jocurile de noroc înafară de loto
„În cadrul ședinței de ieri a Consiliului Local, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind interzicerea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului, cu excepția activităților de tip loto.
Este o decizie importantă pentru comunitatea noastră, luată în urma unei analize atente și a mesajelor primite din partea dumneavoastră.
Consider că protejarea familiilor, a tinerilor și a unui climat social sănătos trebuie să fie o prioritate pentru administrația locală.
Conform cadrului legal în vigoare, operatorii care dețin în prezent autorizații valabile vor putea continua activitatea doar până la expirarea acestora. Ulterior, activitatea nu va mai putea fi prelungită sau reluată pe raza municipiului Săcele.”, a transmis Virgil Popa, primarul din Săcele.