Suspendarea activității instanței pe o perioadă nedeterminată a fost votată, cu majoritate, în această dimineață, în Adunarea Generală a Judecătorilor.
Adoptarea legii care face referire la eliminarea pensiilor speciale a fost principalul motiv pentru care s-a luat această decizie.În consecință, la Tribunalul Brașov se vor mai judeca doar urgențele, iar pentru celelalte dosare nu se vor da termene. Și programul cu publicul a fost redus la doar o oră și jumătate, în intervalul orar 8.30 – 10.00, se arată într-un comunicat al Biroului de Informare și Relații Publice din cadrul Tribunalului Brașov.