Sport

ACS Kids Tâmpa, la al doilea titlu național

Sebastian Dan

Echipa de „pitici” născuți în anul 2011 a ACS Kids Tâmpa, antrenată de Florin Manea, a devenit campioană națională la această categorie de vârstă, după ce a câștigat turneul final al Interligii de Iarnă – Trofeul Gheorghe Ene, care a avut loc în Sala Sporturilor din Bistrița.

Acesta este al doilea succes național pentru „alb-albaștri”, în cei zece ani recent împliniți de la înființarea clubului. Primul a avut loc în anul 2014, cu băieții din grupa 2003 antrenați de Nicu Văduva drept protagoniști.

Cele două rezultate extraordinare nu sunt, însă, singulare, lor adăugându-li-se o medalie de vicecampioană națională (grupa 2007, în 2017, cu antrenor Cristi Cristea) și două medalii de bronz (grupa 2003, în 2011, cu antrenor Nicolae Văduva și grupa 2004, în 2012, cu antrenor Florin Nistoroschi).

 „Sunt rezultatele muncii și seriozității cu care lucrăm de un deceniu. Pe lângă rezultatele la nivel colectiv, ne mândrim cu cei care au ajuns să îmbrace tricoul echipelor naționale, la diferite categorii de vârstă, pentru că primul nostru obiectiv este acela de a forma sportivi și oameni. Este vorba despre David Tălmaciu (2002), David Antone, Sergiu Pîrvulescu și Vadim Covalciuc (toți 2003, ultimul la Republica Moldova), Iustin Grigore (2004, în prezent joacă la OSC Lille, în Franța) sau Cătălin Stoica (2005)”, a spus Nicu Văduva, coordonator tehnic al secției de fotbal.

„Sportul are o importanță deosebită în viața unui copil și în dezvoltarea unui om. Avem o mare responsabilitate, astfel, în ceea îi privește pe cei peste 400 de sportivi ai clubului nostru. Prin sport, cei mici cresc sănătos, atât fizic cât și psihic, emoțional! Membrii staff-ului nostru sunt mereu preocupați de această latură, în activitatea lor”, a precizat și Adrian Zahariea, președintele ACS Kids Tâmpa Brașov.

Victorii „pe linie” la turneul final

La turneul final de la Bistrița au participat câștigătoarele celor opt turnee zonale, iar ACS Kids Tâmpa a câștigat grupa B cu victorii „pe linie”: 4-3 cu FCSB (goluri Raul Văduva 2, David Vasilache şi Ianis Baciu), 6-0 cu Didi Junior Iași (goluri Robert Şerban, David Grămadă 2, Raul Văduva şi Mihai Darian) și 4-0 cu Universitatea Craiova (goluri Robert Şerban, Ianis Baciu, Aida Bucşa şi Raul Văduva).

În finala națională, trupa lui Manea, din care fac parte și gemenele Aida și Ariana Bucșa, s-a impus cu 3-1 în faţa celor de la CSC Ghiroda şi Giarmata Vii (goluri Adriano Tamaş, David Grămadă şi Tudor Bechianu).

„O mare bucurie pentru acești copii minunați. Cel mai important este că ei au jucat ceea ce exersăm mereu, pentru că la această vârstă nu rezultatul este cel mai important. Faptul că apar și atfel de momente precum un trofeu reprezintă un plus. Îi felicit pentru că în meciul cu FCSB au revenit de la scorul de 1-3! Nu au cedat, așa cum se întâmplă des la copii de 8-9 ani”, a precizat Florin Manea, antrenor al campionilor.

Lot ACS Kids Tâmpa 2011: Bucşa Ariana, Irimie Matei – Bucşa Aida, Becheanu Tudor, Văduva Raul, Tamaş Adriano, Mihai Darian, Baciu Ianis, Vasilache David, Gramadă David, Şerban Robert, Romilă Matei, Pălăcean Stelian, Kisch Thomas. Antrenor: Florin Manea.