Din judeţ

Acoperişul clădirii manutanţei din Făgăraş s-a prăbuşit

Sebastian Dan

Clădirea unde pe vremuri se făcea pâine, manutanţa din Făgăraş, pentru unitatea militară s-a prăbuşit miercuri. Din fericire, nu au fost victime.

Manutanța este una din vechile clădiri ale Făgărașului a fost a Centrului de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte până la Revoluția din decembrie 1989.  După această dată, clădirea a căpătat o destinație socială și mai multe familii defavorizate au ajuns în chirie acolo, dar imobilul a ajuns să se degradeze foarte repede.

„Anul trecut am făcut o expertiză și am alocat în buget o sumă de bani pentru a face o reparație și am făcut reparația la partea de la stradă. urma ca ulterior să mai alocăm bani și să mai facem reparații la restul clădirii cu toate că este foarte veche și trebuie să investim destul de mulți bani. Acum, Consiliul Local, cred că vede știrile și să nu mai aibă un vot împotriva achiziționării imobilelor  în Făgăraș pentru că vedeți că sunt situații de criză unde noi trebuie să alocăm spații pentru familii . În momentul  de față sunt două familii care la noapte o să doarmă undeva la prieteni iar mâine dimineață am convocat compartimentele primăriei de specialitate ca să găsim o soluție urgentă pentru a caza acele familii pentru o anumită perioadă de timp iar la investiții să urgentăm reparația pentru ca pe acele familii să nu le prindă iarna în stradă“, a declarat primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu, pentru Fagarasul Tau.