Eveniment

Accidente în Bartolomeu și pe Griviței

Sebastian Dan

Două accidente au avut loc luni seară în Brașov. Primul a avut loc pe str. Heliade Radulescu, în Bartolomeu, unde un taxi s-a ciocnit cu un autoturism.

„Sunt două victime, constiente ambele persoane. S-a deplasat un echipaj de pompieri cu apa si spuma, 1 echipaj SMURD și o ambulanță”, a precizat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov.

Un al doilea accident s-a produs pe b-dul Grivitei, în care au fost implocate trei autoturisme. În acest caz a existat o victima, constienta. La fața locului au intervenit  un echipaj SMURD si o autospeciala dotată cu apa si spuma.