La acest moment, traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 73A, între localitățile Râșnov și Predeal, ca urmare a producerii unui accident rutier, după ce conducătorul unui autoturism ar fi pierdut controlul vehiculului și s-ar fi răsturnat pe carosabil.
În urma evenimentului, o persoană a suferit leziuni și beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.
Pentru desfășurarea circulației fără alte incidente, un echipaj de poliție este prezent la fața locului și dirijează traficul în mod alternativ.
Recomandăm conducătorilor auto pentru evitarea accidentelor rutiere:
✅ Să manifeste prudență și să adapteze viteza în zonă;
✅ Să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului.
🛑 Traficul va fi reluat în integralitate după finalizarea activităților și îndepărtarea vehiculului avariat de pe carosabil.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
