Eveniment

Accident spectaculos în Giurgiu: Un SUV a intrat în 2 maşini parcate şi s-a răsturnat. Şoferul, pozitiv la drugtest (VIDEO)

Gabriela Bunghez

Accident spectaculos în Girgiu. Un SUV a intrat în două maşini parcate şi s-a răsturnat. Șoferul a ieşit pozitiv la droguri.

Potrivit Adevărul.ro, şoferul este soțul vicepreședintei Curții de Apel București, Aurelian Pencea şi este patronul celui mai renumit restaurant din Giurgiu.

S-a răsturnat cu SUV-ul în centrul municipiului Giurgiu

Accidentul a avut loc luni,12 mai, în jurul orei 16.45, pe strada Trandafirilor și s-a soldat doar cu pagube materiale.

„La data de 12 mai a.c., ora 16.45, pe strada Trandafirilor, din municipiul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale. Din primele cercetări a reieșit faptul că, un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, ar fi întrat în coliziune cu alte două autoturisme, staționate pe partea carosabilă„, potrivit IPJ Giurgiu.

Pozitiv la BZO

Şoferul a fost testat de polițiști pentru alcool și substante psihoactive, iar rezultatul a indicat prezența unor substanțe interzise în organism. Potrivit surselor Adevărul,  acesta ar fi ieșit pozitiv la benzodiazepine – BZO.

„Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea 0. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență în organism a unor substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru recoltarea mostrele biologice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, transmit oficialitățile.

Foto si Video: adevarul.ro