Eveniment

Accident pe DN1. Două persoane au decedat!

Sebastian Dan

Poliția a fost alertată după ce a fost primit un apel la serviciul 112 pentru a anunțat un accident rutier între un autoturism și un autocamion pe DN1, la ieșire din localitatea Perșani spre municipiul Codlea.

UPDATE

„Un bărbat, în vârstă de 68 ani, care conducea un autoturism pe DN1, dinspre Brașov spre Sibiu, la km 209 + 300 m (ieșire din localitatea Perșani către municipiul Codlea) a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens și a lovit partea din față a unui autocamion. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului și pasagerul, o femeie, în vârstă de 68 ani. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul celor două persoane. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a declarat Nadia Olaru.

Traficul rutier se desfășoară alternativ la această oră.

Știrea inițială

Din primele informații, au rezultat două victime, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent de poliție Nadia Olaru. Traficul este blocat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, maior Ciprian Sfreja, a precizat că cele două persane accidentate sunt inconștiente.

„S-au deplasat la fata locului un echipaj pentru descarcerare, o autospeciala cu apa si spuma, 2 echipaje SMURD, o ambulanta SAJ. Se intervine pentru descarcerarea celor doua persoane”, spune Sfreja.