Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN1 – Timișul de Sus.
Din primele informații este vorba de 3 victime, 2 încarcerate. La fața locului se deplasează 2 autospeciale de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD și un echipaj din cadrul SAJ.
UPDATE
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Stațiunii Predeal și Serviciului Rutier Brașov care efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.
Traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers, urmând a fi reluat după efectuarea cercetării la fața locului si îndepărtarea autovehiculelor.
În urma evenimentului rutier au rezultat 3 victime conștiente. Nu a fost nevoie de descarcerarea lor.

Victimele au fost preluate de echipele medicale și sunt transportate la spital cu politraumatisme, conștiente.
Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor.