
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident care a avut loc pe DN 73A, înter Predeal și Râșnov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, sunt trei persoane accidentate, într-un autoturism care s-a răsturnat în afara carosabilului. Cele trei victime sunt conștiente, iar una dinte acestea, o femeie în vârstă de 44 de ani, va fi transportată la Spitalul Județean Brașov, din cauză că are un traumatism facial și necesită investigații medicale suplimentare.
La locul accidentului au fost trimise două echipaje SMURD și descarcerarea.