Este alertă în judeţul Constanța, marți dimineața, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident care a avut loc la ieșirea din Mangalia spre Albești, între o mașină și un microbuz în care se aflau 15 persoane.
Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Constanţa
Autorităţile din judeţul Constanţa au activat, marţi, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident în care sunt implicate un microbuz persoane şi un autoturism. În total au fost duse la spital 8 femei şi 4 bărbaţi, o persoană refuzând transportul la spital, potrivit News.ro.
În total, 13 persoane au nevoie de ajutor medical, dintre care 12 din microbuz și o persoană aflată în mașină.
ISU Constanţa a precizat că în evenimentul rutier sunt implicate 11 persoane, dintre care 10 din microbuz şi 1 din autoturism.
”Toate victimele sunt conştiente, în evaluare medicală la faţa locului”, a transmis ISU Constanţa, precizând că victima din autoturism nu este încarcerată cum s-a ştiut iniţial.
La faţa locului sunt 8 echipaje de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă, 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi 3 ambulanţe SAJ.
12 persoane, la spital, în urma accidentului din judeţul Constanţa
Toate cele 13 persoane sunt evaluate medical la fața locului, iar trei persoane au fost preluate spre spital cu ambulanţele SAJ.
Potrivit ISU Constanţa, în total au fost duse la spital 8 femei şi 4 bărbaţi, o persoană refuzând transportul la spital.
Trafic blocat din Mangalia spre Albeșt, în judeţul Constanţa
Potrivit Poliției Constanța, impactul s-a produs între un autoturism și un microbuz de transport persoane, care circulau din sensuri opuse.
”La data de 9 septembrie a.c., în jurul orei 7:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Oituz s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-a produs între un autoturism şi un microbuz de transport persoane, care ar fi circulat din sensuri opuse”, a transmis IPJ Constanţa.
