Un accident a avut loc duminică după amiază pe DN11, pe raza localităţii Lunca Câlnicului. Două autoturisme s-au ciocnit violent, iar unul dintre acestea a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat.
Potrivit dispeceratului de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă (ISU) Braşov, sunt trei victime, ambele conștiente.
La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor, precum și o autospecială dotată cu apă și spumă, precum și o ambulanță.
