Accident grav: O persoană a murit şi o alta a fost rănită în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini, produs luni dimineaţă, pe DN 39, în judeţul Constanţa, în zona staţiunii Costineşti, potrivit News.ro.
Accident grav: Coliziuni între 3 autoturisme
”Pe DN 39, în zona localităţii Costineşti, judeţul Constanţa, circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers către Mangalia, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei la locul producerii unei coliziuni între 3 autoturisme.”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
O victimă a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.
Accident grav: Un tânăr a decedat
”Astăzi, în jurul orei 6.30, poliţiştii Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN39, în zona Costineşti. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 3 autoturisme implicate”, transmite IPJ Constanţa.
Valorile de trafic la locul producerii accidentului sunt în creştere.
Foto: Mediafax



