Eveniment

Accident feroviar grav în Spania: Cel puțin 21 de persoane au murit şi aproximativ 30 de răniţi grav (VIDEO)

Gabriela Bunghez

Tragedie în Spania. Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut cel puţin 21 de morţi şi aproximativ 30 de răniţi grav în susdul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.

Accident feroviar grav în Spania: Cel puţin 21 de morți după coliziunea violentă dintre două trenuri de mare viteză

Accidentul feroviar din Spania s-a produs în apropiere de Adamuz, lângă Cordoba.  Bilanțul accidentului feroviar din Spania a crescut semnificativ.

Cel puțin 21 de persoane au murit, potrivit unor surse din poliție citate de Reuters. Televiziunea publică spaniolă a anunțat că aproximativ 100 de persoane au fost rănite. Dintre acestea, aproximativ 30 se află în stare gravă, relatează Mediafax.

„Trenul Iryo 6189 Malaga, spre Madrid, a deraiat la Adamuz și a ajuns pe linia alăturată. Trenul care circula din Madrid spre Huelva, aflat pe linia adiacentă, a deraiat la rândul său”, a transmis administratorul infrastructurii feroviare spaniole, Adif, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.

Printre cei decedați se numără și mecanicul unuia dintre trenuri.

„La aproximativ 10 minute după plecare, trenul a început să se zguduie violent și a deraiat din vagonul 6 cu spatele. Imediat, s-a întrerupt curentul”, a relatat pe X un pasager aflat în trenul Iryo, care circula spre Madrid.

Tragedie feroviară în Spania: Peste 400 de pasageri, încele două trenuri de mare viteză

Potrivit autorităților spaniole, în trenul Iryo se aflau peste 300 de pasageri, iar trenul Renfe transporta aproximativ 100 de persoane. Mai mulți călători au rămas blocați în vagoane, iar operațiunile de salvare au continuat pe tot parcursul nopții.

Șeful pompierilor din Córdoba, Paco Carmona, a explicat că situația de la fața locului este extrem de dificilă:

„Încă sunt persoane blocate. Nu știm exact câte persoane au murit, iar intervenția se concentrează pe scoaterea oamenilor din zonele foarte înguste. Este o operațiune complicată”.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Óscar Puente, a transmis că urmărește evoluția situației de la sediul Adif din Madrid.

„Ultimele informații sunt foarte grave. Impactul a fost teribil. Cel mai important lucru acum este să ajutăm victimele”, a scris acesta pe platforma X.

Adif a anunțat că toate serviciile feroviare dintre Madrid și Andaluzia au fost suspendate.

Premierul Pedro Sánchez şi-a anulat agenda de luni

Premierul Pedro Sánchez şi-a anulat agenda de luni, potrivit abc.es. Printre întâlnirile sale se număra una cu liderul PP, în cursul după-amiezii. Alberto Núñez Feijóo a fost cel care i-a cerut şefului Executivului să anuleze întâlnirea, având în vedere gravitatea informaţiilor care sosesc despre accident, scrie News.ro.

Mesajul familiei regale din Spania

Familia regală din Spania urmăreşte „cu mare îngrijorare” evenimentele. „Transmitem condoleanţe sincere familiilor şi prietenilor celor decedaţi, precum şi dragostea şi urările noastre de însănătoşire grabnică celor răniţi”, a comunicat Casa Regală.

Foto principala: Reuters