21.30 Au fost implicate două mașini. O șoferiță a încercat să efectueze o depășire și s-a ciocnit frontal cu cel care venea din sens opus. În urma impactului, mașina care circula regulamentar a aruncată în afara drumului.
Două dintre victime au refuzat internarea la spital. Circulația s-a desfășurat cu dificultate mai bine de o oră.
20.00 Revenim cu noi informații: sunt cinci victime, niciuna nu este încarcerată.
19.40 Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost alertat să intervină în cazul unui accident rutier, produs în jurul orei 19.30, pe DN1 între Vlădeni și Perșani.
Potrivit primelor informații o persoană este prinsă între resturile unei mașini și este posibil să mai fie 2-3 victime. La fața locului a fost trimis echipajul de descarcerare și mai multe echipaje medicale.
Circulația rutieră se face cu dificultate în zonă.
