Din judeţ

Accident cu trei victime în Zărnești

Sebastian Dan

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a fost alertat să intervin în cazul unui accident care a avut loc în orașul Zărnești, pe strada Celulozei.

În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. Victimele sunt conștinente.

„S-au deplasat la fata locului o autosepcială dotată cu apa si spuma, un echipaj SMURD si o ambulanta”, a precizat maior Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

„Un bărbat, în vârstă de 52 ani, care conducea un autoturism pe str. Celulozei din orașul Zărnești, la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate unui autovehicul, condus de către un bărbat, în vârstă de 34 ani, care se deplasa regulamentar din sens opus intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0”, a precizat agent de poliţie Nadia Olaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.