Duminică, 11 martie, ora 18 la Sala Sporturilor din Brașov Părintele Necula îi invită pe toți brașovenii la o conferință de excepție tema conferinței fiind „Acasă, dialog în postul Paștelui”.
Festivalul „GLORIA DOMINI-BRAȘOVUL PASCAL” și-a propus prin intermediul acestei ediții să aducă în fața publicului brașovean, și nu numai, personalități culturale ale Brașovului, oameni care au demonstrat că orașul de la poalele Tâmpei, în istoria sa de aproape 800 de ani a dat culturii române personalități de prestigiu.
Pentru părintele Constantin Necula, Brașov este sinonim cu „acasă”. La Brașov s-a format ca om, într-o familie onestă, revenirea sa acasă fiind un prilej de întoarcere la locul pe care îl poartă în suflet și despre care vorbește în toate conferințele domniei sale, devenind astfel un adevărat ambasador al Brașovului.
Îi așteptăm pe toți brașovenii să participe la acestă conferință organizată de către Agenția Metropolitană Brașov sub patronajul Primăriei Municipiului Brașov și al Ministerului Culturii și Identității Naționale să petrecem câteva ore de bucurie sufletească alături de brașoveanul nostru, părintele Constantin Necula.
Intrarea este liberă.