Viaţa s-a arătat a fi cruntă cu el. I-au lipsit părinţii, i-a lipsit căldura unui cămin şi i-a lipsit o copilărie fericită. Numai că tot viaţa a fost mai târziu darnică, scoţându-i în cale oameni care să îl preţuiască şi care să îi fie alături.
Şi mai mult decât atât, l-a înzestrat cu talent. Este vorba despre Andrei Braşoveanu, un tânăr ajuns la vârsta majoratului, care nu îşi doreşte decât un acoperiş deasupra capului şi un loc de muncă.
Ca Andrei Braşoveanu sunt mulţi copii, abandonaţi pe străzi de părinţi şi care ajung apoi în centrele de plasament. Şi Andrei a împărtăşit aceeaşi soartă. De bebeluş a ajuns într-un orfelinat din Braşov. La trei ani a fost transferat la Victoria. Îi este foarte greu să povestească despre anii petrecuţi acolo. Nu fiindcă nu ar fi avut condiţii bune, ci din cauza lipsei căldurii unei familii şi mai ales a unei persoane căreia să-i poată spune „mamă“.
„Prima dată am fost la un centru de plasament din Braşov, de foarte mic copil. De la 3 ani am ajuns la Victoria. Aici nu am avut o viaţă foarte bună, nu am fost ţinut în puf faţă de copiii care au părinţi. Ei au posibilitatea să spună te iubesc mamă, te iubesc tată. Eu nu am avut această posibilitate, această şansă. Eu nu mi-am cunoscut părinţii“, a spus Adrei Braşoveanu.
Soarta însă l-a înzestrat cu talent. Andrei a descoperit la vârsta de 14 ani că îi place să picteze. A perseverat şi s-a perfecţionat în dificila artă a pictaurii. pune că această pasiune l-a ajutat în momentele grele din viaţa lui. Şi, pictură lângă pictură, a realizat şi câteva expoziţii de care este foarte mândru.
„Îmi place să pictez, îmi regăsesc calmul. Pictez pe sticlă, pe orice, icoane, peisaje, pictez tot ce pot, tot ce îmi iese în cale“, spune Andrei.
Citeşte toată povestea AICI