Main Story

EXCLUSIV 9 ani de închisoare pentru un educator de la Protecția Copilului Brașov

Sebastian Dan

Un educator din Braşov a fost condamnat pentru corupţie sexuală în cazul a şase minori din centrele de plasament din judeţ. Pentru fiecare dintre ei a primit trei ani de închisoare, şi alţi trei pentru pornografie infantilă.

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis aplicarea inculpatului a pedeapsei cele mai grele, de 3 ani de închisoare, la care a aplicat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 6 ani închisoare.

Astfel, Levente – Mozes Bartha are de executat 9 ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exercitarea autorităţii de stat pentru drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator pe o perioadă de 3 ani. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Bartha Levente-Mozes trebuie să plătească în solidar cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Braşov în cazul a trei dintre minori câte 25.000 lei cu titlu de daune morale, iar celorlalți trei câte 10.000 de lei, cu titlul de daune morale, suma totală fiind de 105.000 de lei. În cazul lui Bartha s-a pus sechestru pe un autoturism Volkswagen.

Educatorul Levente-Mozes Bartha, în vârstă de 41 de ani, a lucrat la Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov  în din 2002, fiind încadrat ca referent de educaţie la Centrul de plasament „Dacia” din comuna Jibert. În 2014 el a fost transferat la „Casa Ioana” din Rupea, la solicitarea sa, deoarece are domiciliul în această localitate.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Brașov l-au reținut, în data de 2 aprilie 2015, pe Bartha Levente – Mozes pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol și agresiune sexuală, ultimele două fiind preschimbate de magistraţi în corupţie sexuală.