Eveniment

SURSE: 3 persoane, reținute în urma violențelor de duminică, de la sediul BEC

Gabriela Bunghez

Trei suspecți au fost reținuți în urma violențelor de duminică, de la sediul BEC, după ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

Trei persoane au fost reținute luni seară și au fost audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, anunță surse G4Media, apropiate anchetei.

20 de persoane, aduse ca martori

De asemenea, tot luni seara au fost duse la secțiile de poliție din Capitală aproximativ 20 de persoane, martori la evenimentul de duminică, pentru intregirea probatoriului.

Mandat de aducere pentru un bărbat care a participat la actele de violență la manifestația de la sediul BEC

Tot luni, jandarmii au anunțat că au ridicat o persoană pentru care a fost emis un mandat de aducere, existând indicii că a participat la actele de violență comise noaptea trecută la manifestația de la sediul BEC.

Este vorba de un bărbat de 43 de ani care a fost dus la Poliție pentru verificări.

Manifestanții au protestat și luni, pentru puțin timp ,în fața sediului CCR și apoi au plecat.

Amintim că polițiștii au deschis mai multe dosare penale după evenimentele de duminică noapte din Centrul Vechi al Bucureștiului, iar mai multe persoane au fost audiate luni.

Peste 500 persoane legitimate în urma protestului de la BEC , iar 13 jandarmi au fost răniţi în timpul manifestației violente.

Foto: INQUAM Photos / George Calin

VIDEO Haos în București după decizia BEC. Protestatarii au dat foc, au aruncat cu pietre și au răsturnat o maşină a Digi24