Politică

26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă a țării

Gabriela Bunghez

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze modelul celor 15 Curți de Apel din sistemul judiciar, invocat, marți, într-un interviu de Dragoș Benea, vicepreședinte PSD și coordonatorul grupului de lucru care pregătește reforma.

România ar putea rămâne cu doar 15 județe

Dacă s-ar aplica acest model, mai multe județe ar dispărea de pe hartă, fiind comasate cu cele în care se află sediile actualelor Curți de Apel. Acesta este doar un scenariu de lucru, nu o variantă finală sau o decizie politică asumată oficial, pentru comasarea judeţelor, potrivit Antena3.

Reforma, în această variantă, ar presupune redesenarea actualelor granițe administrative, astfel încât mai multe județe să fie reunite în unități teritoriale mai mari.

Printre cele care ar putearămâne centre administrative se numără Bihor, Timiș, Dolj, Constanța, Galați, Prahova, Alba, Mureș, Bacău, Iași, Suceava și Cluj.

În schimb, judeţe precum Satu Mare, Arad, Caraș-Severin, Olt, Gorj, Mehedinți, Tulcea, Dâmbovița, Buzău, Vaslui, Botoșani și Neamț ar putea dispărea ca unități administrative distincte, urmând să fie comasate cu județele învecinate.

Ce județe ar putea dispărea de pe harta României

În vestul țării, Bihorul ar putea fi comasat cu Satu Mare, în timp ce Timișul ar urma să formeze o unitate administrativă împreună cu Aradul și Caraș-Severinul.

În Oltenia, Doljul ar deveni centrul administrativ și va include actualele județe Gorj, Mehedinți și Olt, în timp ce în Transilvania, Clujul ar putea prelua Bistrița-Năsăud, Maramureș și Sălaj.

Alte centre administrative ar fi Alba și Mureș, în timp ce Brașovul și Argeșul ar avea, la rândul lor, teritorii extinse.

În această variantă de reorganizare, județul Brașov și-ar păstra denumirea și ar îngloba actualul județ Covasna.

În Moldova, actualele județe Bacău, Iași și Suceava ar putea deveni centre ale unor unități administrative mai mari. Neamțul, Vasluiul și Botoșaniul se numără printre județele care ar putea fi comasate.

În Dobrogea, Tulcea ar putea fi inclusă într-o structură administrativă cu centrul la Constanța. Galațiul ar rămâne, de asemenea, un centru administrativ regional, iar Prahova ar putea prelua rolul de centru al unei regiuni care ar include actualele județ Buzău și Dâmbovița.

Ce se întâmplă cu Bucureștiul și județul Ilfov

Una dintre cele mai importante modificări ar putea viza Capitala și zona metropolitană. Scenariul discutat în PSD ar presupune desființarea Primăriei Generale a Municipiului București și păstrarea primăriilor de sector, care ar urma să preia responsabilitățile actualei administrații municipale.

Totodată, județul Ilfov ar putea dispărea ca unitate administrativă distinctă, iar localitățile sale ar urma să fie reorganizate în noua structură teritorială. O asemenea schimbare ar avea implicații și asupra configurației politice locale, în condițiile în care Ilfovul reprezintă un județ important pentru PSD și PNL.