Pilotul braşovean Mihai Marinescu a reuşit o performanţă de excepţie. El a plecat din pole position şi a câştigat cursa de formula 2. „Când eram pe podium nu s-a auzit imnul României, din acest motiv nu m-am bucurat. Sper ca duminică (n.r. -azi) să câştig din nou, pentru că îmi doresc să se audă «Deşteaptă-te române»”, a declarat Marinescu la finalul cursei.
Rezultatele finale:
1. Mihai Marinescu, 21 Laps
2. Mirko Bortolotti, +5.411s
3. Alex Brundle, +6.114s
4. Ramon Pineiro, +7.676s
5. Christopher Zanella, +8.655s
6. Tobias Hegewald, +19.576s
7. Thiemo Storz, +22.622s
8. Jack Clarke, +24.320s
9. Mikkel Mac, +31.739s
10. Luciano Bacheta, +34.480s
CITEŞTE ŞI
- Mihai Marinescu: „În 2012 vreau să concurez în GP2“
- Consiliul Judeţean, sponsorul pilotului Mihai Marinescu
Mihai a pierdut prima poziție în primul viraj de la Monza în fața lui Alex Brundle, plecat de pe doi, dar a reușit să revină la șefia cursei la finalul primului tur, după o manevră superbă în fața lui Brundle. Prima cursă de la Monza a continuat după câteva incidente în pluton, pilotul român reușind să se distanțeze ușor de rivalii săi. Astfel, la finalul turul al patrulea, Mihai ajunsese deja la două secunde de principalul său rival din această cursă, profitând astfel la maximum faptul că nu era deranjat de nimeni în față.
Pe măsură ce ne apropiam de jumătatea cursei, avansul lui Marinescu creștea constant cu 0.1-0.4 secunde pe tur. În turul al 13-lea, Bortolotti – virtual campion mondial în acest sezon de Formula 2, se apropia de Alex Brundle și încerca să treacă pe locul al doilea. În acest timp, Marinescu ajunsese deja la peste patru secunde de cei doi, așezând aproape o jumătate de linie dreaptă între el și cei doi piloți care se luptau pentru a doua poziție pe podium.
Brundle nu a rezistat însă atacurilor pilotului italian până la final, Bortolotti terminând cursa pe locul al doilea, la 5.4 secunde în spatele lui Mihai Marinescu. Pilotul brașovean a reușit astfel să fie primul român care câștigă o cursă de Formula 2. Cel mai bun rezultat precedent al lui Mihai Marinescu până acum în Formula 2 fusese locul al treilea reușit în ambele curse de la Red Bull Ring (Austria), în această vară.
Șanse la locul al treilea la general
Odată cu victoria sa în cursa de la Monza, Marinescu ajunge pe locul al patrulea, cu șanse matematice de a urca la finalul sezonului pe locul al treilea la general, în ciuda faptului că a abandonat în trei dintre cele 12 curse disputate până acum. În cazul în care va reuși să termine sezonul pe podium, brașoveanul va avea șansa de a fi primit la teste în GP2, anticamera Formulei precizează automarket.ro