
Pista aeroportului internațional Brașov-Ghimbav va fi gata în 20 septembrie, au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean (CJ) Brașov, Aristotel Căncescu, și reprezentanții firmei constructoare.
„Este ultima conferință de presă pe care o desfășurăm înainte de finalizarea lucrărilor la pistă, în 20 septembrie. Sperăm să nu existe probleme din cauza vremii, să nu plouă, pentru că atunci lucrările nu pot continua. Suntem în curs de desfășurare a procedurilor pentru suprafețele de mișcare, licitația este în desfășurare și așteptăm ofertele până la 23 august. Dacă avem șansa ca vremea să fie bună, vom începe în acest an și lucrările la suprafețele de mișcare. De asemenea, o chestiune la care vom lucra este balizajul, pentru care executăm proiectul în acest an, iar anul viitor începem lucrările”, a afirmat președintele CJ Brașov.
Căncescu susține că sunt numeroase firme care se interesează de investiție și de lucrările care trebuie făcute la terminal și la turnul de control, pentru că, odată cu finalizarea pistei, acesta intră în proprietatea statului, iar investiția devine tentantă.
„Domnul primar Dorel Toma (primarul orașului Ghimbav—n.r.) a avut multe contacte și acesta este și motivul pentru lucrăm la un caiet de sarcini pentru găsirea unor colaboratori cu care să terminăm investiția. Am fost contactat și de la Guvern de un consilier al primului-ministru Victor Ponta, pentru că o firmă din Turcia dorește să se implice în investiție. Noi ne dorim să vină să finalizeze investiția, cu toate că o putem finaliza și singuri, de la bugetul propriu al Consiliului Județean, dar într-un număr mai mare de ani – 3 – 4 ani, pentru că ar mai fi nevoie de peste 20 de milioane de euro până la finalizarea integrală a aeroportului“, a subliniat Căncescu.
Edilul din Ghimbav, Dorel Toma, a afirmat că orașul va contribui cu un milion de eruo pentru lucrările de la aeroport, de la bugetul local, pentru ca finalizarea acestei investiții va duce la dezvoltare explozivă a orașului.
Președintele CJ a adăugat că și Primăria Brașov ar dori să contribuie la lucrările aeroportului, iar dacă primarul orașului Ghimbav reușește să aducă bani de la Guvern „pentru că face parte din partidul de guvernământ și Guvernul s-ar implica cu câteva milioane de euro pentru finalizarea lucrărilor ar fi niște fonduri bine venite, dacă nu, Consiliul Județean va finaliza investiția”.
În perioada următoare, vor fi discuții cu două firme, una din Spania și două din China, care vor veni la Brașov să vadă stadiul lucrărilor și ce lucrări mai trebuie executate, a precizat și vicepreședintele CJ, Mihai Pascu, cel care se va întâlni cu chinezii în 28 august, respectiv 25 septembrie (aceștia din urmă fiind interesați și de parcurile industriale de la Zărnești și Făgăraș).
„Până în prezent, s-au turnat 60.000 de metri cubi de beton, rămânând de executat 10% din suprafața pistei. Zilnic se toarnă între 400 și 600 de metri cubi de beton. Practic, avem nevoie de 20 de zile lucrătoare cu vreme bună, pentru a putea turna betonul“, a precizat reprezentantul firmei constructoare, Sorin Torcică. Garanțai lucrărilor pe partea de strucutră este de minimum 20 de ani. „Cel mult pot apărea mici defecte, dar acestea se rezolvă rapid și sunt în termenul de garanție, dar părerea mea este că lucrarea poate fi garantată 30-40 de ani“, mai spune Torcică.
Pista aeroportului, ale cărei lucrări au început în primăvara anului trecut, are o lungime de 2.850 de metri, o lățime de 45 de metri, iar suprafața pe care se construiește investiția este de 209 hectare. Investiția totală se ridică la peste 50 de milioane de euro, fiind primul aeroport din România construit de la zero după 1990.