Din judeţ

150 de euro pentru părinți dacă angajează bone

Iulia Ghervan

Autoritățile locale ar putea acorda părinților ajutoare financiare în valoare de 150 de euro, dacă angajează bone, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților. 

Pot beneficia de ajutorul financiar pentru plata serviciilor oferite de bonă, persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află în una din următoarele situații:

a) este părintele la care copilul locuiește în mod statornic;

b) are calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia;

c) este persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform prevederilor art. 104 din Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit profit.ro.

Totodată, ajutorul pentru plata bonelor va fi diferențiat, în funcție de veniturile pe membru de familie:

a) până la 2100 lei – 710 lei;

b) de la 2101 lei până la 2500 lei – 550 lei;

c) de la 2501 lei până la 3000 lei – 390 lei; d) de la 3001 lei până la 3500 lei – 250 lei, scrie profit.ro.