Cetatea Feldioara – Marienburg își deschide porțile de 1 Mai pentru vizitatori, cu un eveniment dedicat tradiției și atmosferei de sărbătoare.
1 Mai sărbătorit la Cetatea Feldioara cu un moment special: Fanfara de Juniori Feldioara va cânta pe un traseu ce străbate localitatea
Vizitatorii Cetății Feldioara vor avea parte de un moment special: Fanfara de Juniori Feldioara, ȋn coordonarea lui Matthias Roos, va aduce atmosfera de sărbătoare a acestei zile la Cetatea Feldioara, un loc încărcat de istorie.
Această frumoasă tradiție muzicală a localității continuă și în acest an, fanfara parcurgând traseul prin întreaga comună.
„Cu ocazia zilei de 1 Mai, vă invităm să ne bucurăm ȋmpreună de programul susținut de Fanfara de Juniori Feldioara, coordonată de Matthias Roos.
Această tradiție frumoasă, păstrată și dusă mai departe din generație în generație, reprezintă o parte importantă din identitatea localității noastre. Ne mândrim că, an de an, fanfara parcurge comuna, aducând muzică şi bucurie ȋn comunitatea noastră.
Pentru noi, Fanfara de juniori înseamnă mai mult decât muzică – este rezultatul unui parteneriat de 7 ani, construit cu grijă și dedicare.
Primăria Feldioara a oferit susținere constantă asigurând instrumentele necesare, spații pentru repetiții și tot sprijinul de care acești copii talentați au avut nevoie pentru a crește și a performa. Vă încurajăm să le fiți alături, să îi susțineți și să celebrăm împreună această zi specială!
Împreună păstrăm tradiția vie!”, a transmis Sorin Taus, primarul Comunei Feldioara.
Traseul Fanfarei de Juniori Feldioara
Programul zilei de 1 Mai – începând cu ora 10:00
