Eveniment

Ziua Veteranilor de Război, marcată, astăzi, 29 aprilie, în Piaţa Unirii

Gabriela Bunghez

Ziua Veteranilor de Război este marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Ziua Veteranilor de Război, în Piaţa Unirii

Cu acest prilej, Instituția Prefectului Județul Brașov și Garnizoana Brașov organizează în data de 29 aprilie 2025, orele 10:00, în Piața Unirii din municipiul Brașov, o ceremonie militară și religioasă ocazionată de sărbătorirea Zilei Veteranilor de Război.

Vor participa prefectul județului Brașov, președintele Consiliului Județean Brașov, primarul municipiului Brașov, comandantul Garnizoanei Brașov, reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război din Ministerul Apărării Naționale – filiala Brașov, comandanți de mari unități și unități din Garnizoana Brașov, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, public.

Ziua Veteranilor de Război a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007.