Eveniment

„Ziua Portului Tradițional“, la Calbor

Iulia Ghervan

Duminică, 6 octombrie este Ziua Portului Tradițional la Calbor, ediția a VI-a. Pentru a-și arăta prețuirea și recunoștința pentru moștenirea primită de la înaintași, sătenii din satul Calbor își vor îmbrăca duminică straiele populare, pentru a marca cum se cuvine această zi.

„În satul Calbor, an de an, se organizează Ziua Portului Tradițional, în cadrul căruia oamenii vin îmbrăcați în haine populare la biserică pentru că noi respectăm portul popular și cu mândrie îl purtăm. După slujba de la biserică va avea loc o paradă a portului, dans popular și voie bună, astfel încât oamenii se bucură de revederea an de an a prietenilor, a consătenilor. Este un moment în care își pot etala costumele scoase din lada de zestre  și în acest mod încercăm să ducem tradiția mai departe, dar și să fie și un bun prilej de socializare“, a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.

Evenimentul va debuta la biserica din sat, cu participarea la Sfânta Liturghie. Potrivit pr. paroh, anul acesta au fost pregătite mai multe momente deosebite, printre care și prezentarea unui obicei de nuntă „CÂNTATUL MIRESII”.

„ Anul acesta, încercăm să pregătim ceva mai special, decât am făcut în anii trecuți. Evenimentul începe cu Sfânta Liturghie din biserică, după care vom încinge o horă mare în fața bisericii. O să vă prezentăm un obicei de nuntă „CÂNTATUL MIRESII”
 Grupul „COLȚII LUPULUI” ne vor încânta cu melodii tradiționale, cântate la instrumente arhaice românești. Va fi organizată și o tombolă cu premii. În Căminul Cultural, se vor servi bunătăți tradiționale și toți cei care sunt îmbrăcați în costum popular vor primi diplomă și vor automat înscriși la tombolă. Dacă vreți să petreceți o zi în spirit tradițional românesc, doar la Calbor o puteți găsi.
Vă așteptăm duminică 6 octombrie 2024, la Calbor!“, a spus pr. Florin Popa, parohul din satul Calbor.

Sursa: fagarasultau.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !