Ziua Naţională Salvamont România, instituită pe 1 august

Ziua Naţională Salvamont România, instituită pe 1 august

Ziua Naţională Salvamont România a fost instituită pe 1 august.

Senatul a adoptat, luni, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă prin care se instituie pe 1 august Ziua Naţională a Salvamont România.

Potrivit propunerii iniţiate de un grup de parlamentari PNL şi PSD, „Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestările dedicate Zilei naţionale a salvamontiştilor din  România”, potrivit Agerpres.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile aflate în subordinea sau în coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor aferente acestei zile, în limita locurilor bugetare aprobate”, se mai arată în propunerea legislativă.

Iniţiatorii precizează, în expunerea de motive, că salvatorii montani care practică „cu mândrie şi respect” o profesie vocaţională „cu un înalt grad de risc”, merită apreciere prin declararea zilei de 1 august, Ziua Naţională a Salvamont România, „zi în care nu vor să facă parade, în care nu cer premii sau distincţii, să simtă că e ziua lor în care sunt respectaţi şi pe care să o serbeze”.

Alte articole:   Cine va primi ajutor financiar pentru factura de energie electrică după liberalizarea de la 1 iulie

De asemenea, parlamentarii care au iniţiat proiectul de lege îşi justifică iniţiativa prin faptul că, „de peste 25 de ani, august, cea mai grea lună din an pentru salvatorii montani, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte şi cu cel mai ridicat grad de dificultate, este declarată de salvamontişti ‘Luna responsabilităţii pe munte – Luna Salvamont România’, ziua cu care începe această lună fiind declarată de oameni muntelui ‘Ziua naţională la Salvamont România’ „.

„Iniţiativa a avut un imens impact, lumea a început să perceapă această zi ca pe o zi oficială. Salvamontiştii primesc de ani de zile, în această zi, felicitări din întreaga ţară de la oamenii de munte, de la cei care le admiră şi apreciază activitatea de la instituţiile statului”, au adăugat iniţiatorii în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.

Alte articole:   Situația de la Salina Praid se înrăutățește. Populaţia, sfătuită să îşi facă stocuri de apă potabilă

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

  • item-thumbnail

    4.06.2025 ANUNȚ FINALIZARE PROIECT AMENAJARE ȘI DOTARE CENTRU EDUCAȚIONAL MULTIFUNCȚIONAL ÎN ZF (corp 2) UAT Municipiul Săcele a implementat în perioa...

De top în Brașov