În fiecare ani la 1 Mai se sărbătorește, începând din 1889, în peste 80 de țări, Ziua Internațională a Muncii.
Puţini se mai gândesc, în prezent, la ziua de 1 Mai ca la Ziua Internaţionala a Muncii, semnificaţia ei modernă fiind ziua mersului la mare sau ziua ieşitului la iarbă verde, însă această zi nu a fost aleasă întâmplător.
Semnificația originală a acesteia a fost reducerea normei orare zilnice și a fost decretată de Congresul Internaționalei Socialiste în 1889, fiind de atunci comemorată prin manifestații muncitorești.
Revoluţia industrială, la nivel global, a însemnat introducerea unor maşini şi utilaje noi care funcţionau încontinuu. Se muncea în condiţii grele timp de 10-16 ore pe zi, motov pentru care, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clasa muncitoare a început să ducă o luptă constantă pentru a obţine ziua de lucru de opt ore.
În 1 mai 1886 sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au întrunit 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Aceștia cereau reducerea normei de muncă la 8 ore pe zi, fără reducerea salariului.
Rezultatul nu a întârziat să apară și circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Trei zile mai târziu, în Chicago, câțiva muncitori s-au alăturat unui alt protest, alături de angajați ai unei întreprinderi de prelucrare a lemnului. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000, iar, în urma ciocnirii cu poliţia, au rezultat numeroase victime.
În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii, s-a stabilit ca în ziua de 1 mai 1890 să aibă loc manifestaţii şi greve, pentru reducerea zilei de muncă de opt ore. Iar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la Internaţionala a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba.
La scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală.
În alte ţări însă, Ziua Muncii este marcată la nivel internaţional pe 1 mai, după ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. Astfel, în majoritatea ţărilor vest-europene, 1 mai este zi liberă.
În fostele ţări comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice.
În România, Ziua Muncii a fost sărbătorită pentru prima data în anul 1890 de către mișcarea socialistă. În perioada comunistă, erau organizate manifestații de amploare pe marile bulevarde, când coloane de oameni ieșeau în ținute festive și scandau lozinci în timp ce purtau pancarte.
Defilarea reprezenta elementul central al manifestărilor, şi se organiza în toate oraşele mari şi medii. Participarea la manifestații era o obligație peste care nu puteai trece. Cei care se împotriveau, erau considerați inamici ai regimului.
În marile oraşe conducătorii de intreprinderi şi muncitorii decoraţi aveau privilegiul de a sta la tribună şi de a primi onorurile.
Muncitorii din fabrici și uzine îmbrăcați cu cele mai frumoase haine, pionierii și șoimii patriei erau obligați să participe la parade cu pancarte uriașe sau fotografii cu Nicolae și Elena Ceaușescu și să scandeze lozinci de preamărire.
Cetăţenii erau încolonaţi în funcţie de întreprinderea la care lucrau şi defilau ore în şir cu lozinci de preamărire şi înălţau pancarte uriaşe, trecând prin faţa tribunei oficiale, şi salutând reprezentanții partidului- stat. Abia după ce se termina defilarea, ziua liberă se încheia la iarbă verde cu mici şi bere.
După Revoluţia din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi propagandistice, însă a fost marcată prin evenimente sociale, în aer liber.
În memoria românilor de astăzi ea este un simbol „împins“ între două amintiri: mitingurile lui Ceauşescu şi sărbătorile câmpeneşti.
În ultimii ani, sărbătoarea de 1 mai şi-a pierdut din „profunzimea” iniţială și a devenit un adevărat prilej de distracție.
Foto: wosypetter.wordpress.com
