Astăzi este Ziua Mondială a Populaţiei, celebrată în fiecare an pe 11 iulie, începând cu anul 1987, fiind organizată de Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, informeaza un comunicat al Institutului National de Statistica (INS).
A fost marcată pentru prima dată în 1989, la recomandarea Consiliului Director al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), cu scopul declarat al factorilor de decizie de a-și concentra atenția asupra urgenței și importanței problemelor omenirii.
Această zi a fost aleasă şi declarată ca atare de Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru că atunci populaţia lumii a atins pragul de 5 miliarde de oameni.
Conform tradiţiei, în fiecare an, această zi are o temă, iar cea din 2017 este: Planificarea familială – Întăreşte populaţia şi dezvoltă naţiunile, conform site-ului ONU.
În ceea ce priveşte judeţul Braşov, datele Direcţiei de Statistică Braşov arată că populaţia judeţului Brașov, la 1 Iulie 2016 era de 631.165. Dintre aceştia 290.283 de locuitori se află în Municipiul Braşov. Populaţia feminină este majoritară, cuprinzând 153.173 de persoane.
Populaţia în mediul urban fiind de 462.379 de locuitori, iar în mediul rural 168.786.
Din punct de vedere al numărului populaţiei rezidente, Municipiul Braşov ocupă locul 7 naţional, cu 253,2 mii locuitori, arată datele INS.
Totodată, INS arată că la 1 ianuarie 2014, populaţia rezidentă a României a fost de 19.942,6 mii locuitori, iar ultimul raport Eurostat arată că populaţia scade accelerat, cu peste 5% anual.
Populaţia feminină este majoritară, cuprinzând 10.204,2 mii persoane, care reprezintă 51,2% din totalul populaţiei rezidente. În mediul urban locuiesc 10.747,4 mii persoane, reprezentând peste jumătate din populaţia ţării (53,9%).
La nivel mondial, la 1 iulie 2015, populaţia lumii a fost de 7,3 miliarde locuitori, iar pentru anul 2060 se prognozează că populaţia va fi de aproape 10 miliarde locuitori.
Se estimează că populaţia Terrei va creşte anual cu 1,1%. Ţara cu cea mai mare creştere a populaţiei, în anul 2014, a fost Oman, urmată de Liban, Niger, Kuwait şi Sudanul de Sud.