
Ziua Internațională a Croșetatului va fi sărbătorită, în acest week-end, la Brașov.
Pentru a sărbători împreună un vechi și frumos meșteșug, cu rădăcini adânci pe aceste meleaguri și anume croșetatul, braşovenii sunt invitaţi la cea de-a doua ediție a Zilei Internaționale a Croșetatului, care va avea loc în zilele de 14 și 15 septembrie, la Coresi Shopping Resort.
„Anul acesta vom sarbatori florile si frumusetea lor, cu ajutorul vostru vom realiza un covor de flori, speram sa adunam 1000 de flori, pe care sa le asamblam intr-un minunat covor. Vom avea si un concurs de flori crosetate. Ateliere pentru cei mici, parada modei, sezatoare, teatru si alte minunatii va vor astepta in cele doua zile de festival. Artizanii isi vor prezenta lucrarile lor in frumoase expozitii. Veselie si buna dispozitie, fire colorate si oameni priceputi în aceste două zile minunate”, ne-a declarat gabriela Bularca, organizatorul evenimentului.
Copii cunoscători în ale croșetatului pot participa la evenimentsă învețe mai mult, să experimenteze tehnici noi de lucru și să le prezinte celorlalți ceea ce au învățat în ultimul timp.
Participanți din toată țara, prieteni vechi ai evenimentului dar și prieteni noi, se vor alătura pe parcursul celor două zile.