Ziua de 20 decembrie este sărbătoarea închinată Sfântului Ignatie Teoforul şi este cunoscut în popor sub denumirea de “Ignatul porcilor”, când mulți români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiții, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun și celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion.
Sărbătoarea Sfântului Ignaţie al Antiohiei demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine.
Sfântului Ignatie Teoforul, martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian.
În legende și povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.
Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor, iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belșugului și fertilității, devine o emblemă a sărbătorii și chiar a patronului ei creștin.
Potrivit credinței populare, sângele porcului, ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge.
Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului, mai amintește de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an și cel nou se miza pe funcția regeneratoare a sacrificiului.
Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viață se naște, aceea a noului an. În credința vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinității întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstițiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci. După aceea, ziua începea să crească și Crăciunul devenea o sărbătoare a luminii și a vieții.
În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toți membrii ei. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuțite bine ascuțite, o butelie de gaz sau paie – pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină și șoric.
În tradiția românească întâlnim o serie de obiceiuri și superstiții legate de Ignat
Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.
Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de față oameni miloși, pentru că, în acest caz, porcul moare greu și carnea nu va mai fi bună.
În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat.
Dacă în inima porcului se găsește mult sânge ”înghețat”, este semn că stăpânul va avea noroc la bani.
În casă este adusă prima dată căpățâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui și se duce la Biserică de Bobotează, să fie sfințită de preot. Apoi era folosită de cei care aveau dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi.
Un vechi obicei spune că stăpânul casei trebuie să ia din sângele scurs din porc și să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceștia să crească rumeni și sănătoși.
Fetele din casă ședeau deoparte și, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenți, furau sânge și se stropeau pe frunte ori își desenau dorințele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curățenie sufletească sau un pom pentru ca să fie roditoare.
