De Ziua Copilului, în Săcele vor avea loc o serie de evenimente pentru copii, sub denumirea de ”Săptămâna copiilor la Săcele”.
Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, administrația săceleană organizează mai multe manifestări dedicate copiilor sub denumirea de ”Săptămâna copiilor la Săcele”.
Anul acesta de luni, 29 mai, până sâmbătă, 2 iunie, vor avea loc campionate de fotbal și handbal interșcolare, teatru de păpuși și film pentru copii, concurs de talente cu premii în bani și spectacole artistice dedicate copiilor.
În data de 1 iunie, Ziua Copilului, de la ora 17:00, o caravană va trece prin cartierele săcelene, începând cu Electroprecizia, și va dărui tuturor copiilor o înghețată cu ocazia zilei lor.
Tot joi, de 1 iunie, în cartierul Ștefan cel Mare se va amenaja un parc de joacă pentru copii cu tobogane și trambuline gonflabile care va rămâne până duminică, 4 iunie.
În toate aceste zile, lângă parcul de joacă vor fi amplaste puncte de vânzare cu jucării și dulciuri.
De asemenea, vineri si sâmbătă, lângă locul de joacă, va fi amplasată o scenă unde va avea loc teatru de păpuși, concursuri, dansuri, concerte ale copiilor talentați din Săcele și Brașov și spectacole artistice ale unor trupe de dans și de muzică prezentate de Cornelia Crevean și având ca invitați speciali pe Daria Rotaru și Hit Play Darius Moisa.
Programul evenimentului ”Săptămâna copiilor la Săcele”
Luni 29.05:
- Turneu de fotbal clasele IX-XII;
Marti 30.05:
- Turneu de fotbal clasele V-VIII;
- Turneu de handbal clasele V-VIII;
Miercuri 31.05:
- Film la Centrul Multicultural pentru elevii şcolilor săcelene;
Joi 01.06:
- Ora 10:00- deschiderea parcului de distracţii din cart. Stefan cel Mare;
- Orele 17:00- Caravana cu înghetată în cartierele săcelene;
Vineri 02.06:
- Ora 17:00- Concurs de talente la Centrul Multicultural (premiul I 500lei, premiul II 400 lei, premiul III 300 lei)
- Ora 17:00- teatru de păpuși la scena din cart.Stefan cel Mare;
- Ora 18:00- program la scena cu artiști locali;
Sâmbătā 03.06:
- Ora 17:00- spectacol artistic
Invitați speciali: Daria Rotaru și Hit Play Darius Moisa
Prezentator: Cornelia Crevean.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI