Ziua Armatei Române este sărbătorită în fiecare an la 25 octombrie. Aceasta a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. La 25 octombrie 1944, armata română reușea să cucerească teritoriul național pierdut în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.
Cu această ocazie, va fi arborat Drapelul naţional la sediile instituţiilor militare, se va ridica Marele Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi vor fi organizate ceremonii militare şi activităţi comemorative în garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţiuni şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, potrivit www.mapn.ro.
Ziua Armatei Române va fi marcattă și în județul Brașov printr-o serie de manifestări.
Paradă militară la Săcele
Manifestări dedicate Zilei Armatei Române vor avea loc în Piața Libertății din Municipiul Săcele.
Astfel, începând de la ora 10.00, vor avea loc un depuneri de coroane, ceremonial religios și militar, cuvântări și parada militară.
Retragere cu torțe la Făgăraș
În parcarea Cetăţii Făgăraşului, astăzi, între orele 09.00 – 13.00, va avea loc o prezentare statică a tehnicii şi armamentului din dotarea Forţelor Terestre.
De asemenea, la monumentului Eroilor din spatele Catedralei Ortodoxe a municipiului Făgăraş, începând cu orele 11.00, va avea loc o manifestare militar religioasă.
Programul a cuprinde: primirea oficialităţilor, prezentarea semnificaţiei zilei, rostirea de alocuţiuni, oficierea serviciului religios, depunerea de coroane, şi defilarea efectivelor unităţii.
De la ora 18.30 în faţa Cetăţii Făgăraşului va avea loc ceremonialul de retragere cu torţe.