Educaţie

Zilele Școlii de Arte Brașov, la cea de-a 48-a ediție! Expoziții, folclor și spectacole

Gabriela Bunghez

Spectacole de coregrafie, folclor și teatru, dar și expoziții de fotografie, artă decorativă și iconografie vor fi organizate, timp de aproape o săptămână, la Centrul Cultural Reduta și în sala festivă a Școlii Populare de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu”.

Școala Populară de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” Brașov pregătește evenimentul tradițional care marchează încheierea cursurilor din anul școlar 2020-2021, o încununare a activității elevilor și profesorilor care îi îndrumă în disciplinele artistice.

Astfel, pe parcursul săptămânii viitoare vor fi spectacole de coregrafie, muzică ușoară, folclor și teatru, dar și expoziții online de fotografie, pictură, grafică, sculptură, ceramică, artă decorativă, artă populară, iconografie și design vestimentar.

Program

Luni, 17 mai, ora 18:00, spectacol de coregrafie „Periplu dansant”, la Centrul Cultural Reduta;

Marți, 18 mai, Ziua Muzicii Clasice;

Miercuri, 19 mai, Ziua Teatrului;

Joi, 20 mai, Ziua Muzicii Ușoare;

Vineri, 21 mai, Ziua Muzicii Populare;

  • Expoziție de arte plastice și vizuale pe pagina de Facebook a instituției.

Evenimentele programate în intervalul 18-21 Mai se vor desfășura la sala festivă a Școlii Populare de Arte și Meserii „Tiberiu Brediceanu” (la sediul din Brașov, Str. Lungă nr. 1).

Intrarea este liberă!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!