Din judeţ

Zilele Orașului Ghimbav. Show aviatic și concerte INNA, Spike, The Motans și Raluka

Gabriela Bunghez

Zilele Orașului Ghimbav vor avea loc anul acesta în perioada 1-3 iulie.  

Primăria Orașului și Consiliul Local organizează numeroase evenimente prin care vor fi marcate Zilele Ghimbavului.

Pe parcursul celor trei zile, tinerii se vor putea distra la concerte susținute de artiști renumiți, iar iubitorii folclorului se vor bucura de spectacolele de muzică populară. 
 
Vineri, „cap de afiş” va fi Spike, sâmbătă va fi INNA și The Motans, iar duminică va fi Raluka & Balkanic cu un show live. 

De asemenea, pe scenă vor urca şi artişti locali.  

Spectaculos se anunţă şi show-ul aviatic de sâmbătă, de la ora 15.30, susținut de Aeroclubul României, dar şi focul de artificii din aceeaşi seară, de la ora 22.15. 

Totodată, organizatorii au pregătit surprize şi pentru cei mici. 

Locația desfășurării evenimentului: în fața Sălii de Sport de lângă Biserica cu Hramul „Sfinții Petru și Pavel” din Ghimbav. 

Programul Zilelor Ghimbavului 2022: 

Vineri, 1 iulie 

  • 17:00  – Muzică DJ 
  • 18:00 – Recital de muzică folk Hoinarii Craiului 
  • 18:45 – Recital de muzică folk Piticu 
  • 19:30 – Recital Weekend Grup – Live Band 
  • 20:30 – Recital Moza Kaliza 
  • 21:00 – Recital Spike 
  • 22:00 -Închiderea primei zile de eveniment.

Sâmbătă, 2 iulie 

  • 13:00 – Muzică DJ 
  • 15:30 – Show aviatic susținut de Aeroclubul României 
  • 16:00 – Premierea câștigătorilor campionatului de fotbal 
  • 16:15 – Muzică de fanfară – Fanfara Țara Bârsei 
  • 17:00 – Taraful și soliștii Ansamblului Ghimbășean 
  • 18:00 – Recital de muzică ușoară Karina 
  • 18:30 – Recital de muzică ușoară My Dreams School Fams 
  • 19:00 – Recital de muzică folk Vocelis 
  • 20:00 – Recital Minelli 
  • 20:45 – Recital The Motans 
  • 21:30 – Recital INNA 
  • 22:15 – Foc de artificii 
  • 22:25 – Muzică DJ 
  • 23:00 – Închiderea celei de-a doua zi a evenimentului.

Duminică, 3 iulie 

  • 13:00 – Muzică DJ 
  • 14:00 – Recital de muzică populară Ioana Bozga 
  • 14:45 – Recital de muzică populară Cătălin Lăcătuș 
  • 15:15 – Recital de muzică populară Rodica Stan 
  • 16:00 – Ansamblul Folcloric Zestrea Branului 
  • 16:45 – Recital de muzică populară Mioara Velicu 
  • 17:30 – Recital de muzică populară Ionuț Langa&Orchestra 
  • 18:15 – Ansamblul folcloric Măgura din Codlea 
  • 19:15 – Recital de muzică populară Sava Negrean Brudașcu&Orchestra 
  • 20:00 – Recital Trupa Coco 
  • 21:00 – Recital RALUKA&BALKANIC SHOW 
  • 22:00 – Închiderea evenimentului. 

Accesul spectatorilor este gratuit.   

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI