Viceprimarul Adrian Atomei a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că sunt disponibile zece locuri de muncă la Poliția Locală Brașov, iar persoanele interesate își pot depune dosarele până la data de 18 aprilie.
Proba sportivă va avea loc pe data de 28 aprilie, la Liceul Sportiv (doar candidații la un post de polițist local ), proba scrisă – 30 aprilie, iar ulterior se stabilește data și ora interviului.
La această oră sunt 140 de angajați pe partea operativă la Poliția Locală Brașov, organigrama fiind de 226 de persoane, din care 212 de execuție.
Posturile vacante sunt la Biroul de Ordine Publică, Poliția Turistică și Biroul de Intervenție, iar un post de consilier juridic la Biroul de comunicare publică și un post de șef biroul monitorizare dispecerat.
Luna trecută s-au prezentat în martie 29 de concurenți pentru cele 7 posturile libere de la Poliția Locală, Dintre aceștia, cinci au fost respinși pentru că nu corespundeau cerințelor de participare. După proba sportivă și proba scrisă și interviu, doar cinci locuri au fost ocupate, „ceea ce înseamnă că nici situația locurilor de muncă disponibile pe piața din Brașov nu este tocmai «roză»”, a mai precizat viceprimarul Atomei.
În 2013, polițiștii locali au dat 7.830 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1,59 milioane de lei, dintre care 5.269 au fost amenzi, iar restul avertismente (146 fiind anulate din diverse motive).