Din judeţ

Zărnești: Se extinde rețeaua de distribuție a energiei electrice în cartierul Musceluț

Sebastian Dan

În anul 2009 Primăria Orașului Zărnești a atribuit tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani, în baza Legii 15/2003, 100 de loturi de teren, în cartierul Tohan–Blocuri, zona Musceluț.

Conform obligațiilor legale, Primăria Zărnești a demarat, în anul 2018, extinderea rețelei de distribuție a apei potabile în cadrul proiectului „Reabilitare extindere rețele de apă potabilă etapa a II a și extindere rețele de canalizare menajeră în orașul Zărnești”, proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I. 

„Totodată, pe lângă extinderea rețelei de apă potabilă s-au făcut demersurile necesare extinderii rețelei de distribuție a energiei electrice. Astfel, în Planul de dezvoltare a Rețelei Electrice de Distribuție a S.D.E.E. Transilvania Sud a fost cuprins și obiectivul «Extindere RED zona Muscelut, Zărnești, jud. Brașov», lucrările fiind demarate la mijlocul lunii februarie, anul curent”, a anunțat primarul Alexandru Igrișan pe pagina de Facebook.

În urma finalizării acestor obiective, beneficiarii legii Legii 15/2003 din acest cartier, vor putea trece la construirea efectiva a locuințelor. În perioada următoare Primăria are în vedere și obținerea de fonduri pentru extinderea rețelei de colectare a apelor uzate, dar și realizarea drumurilor din aceasta zonă.

„Nu în ultimul rând, pentru a asigura o dezvoltare urbanistică unitară, Primăria Zărnesti a întocmit patru tipuri de proiecte necesare la obținerea autorizației de construire locuință și care vor fi puse la dispoziția titularilor acestor loturi de teren”, a mai precizat edilul.