Eveniment

Zâmbiți, vă rog! Astăzi este Ziua Mondială a Zâmbetului. Povestea feței zâmbitoare

Gabriela Bunghez

Ziua Mondială a Zâmbetului (World Smile Day) este aniversată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie.

În 1963, americanul Harvey Ball a desenat celebra fața zâmbitoare de culoare galbenă (smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză, folosită, în prezent, de oamenii din întreaga lume.

Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toți oamenii ar trebui să acorde o zi dintr-un an pentru a zâmbi, a face gesturi frumoase și a-i face pe alții să zâmbească.

În decursul anilor, simbolul a devenit cel mai uşor de recunoscut pe planetă pentru stările de bună voinţă şi voie bună.

Preocupat de comercializarea excesivă a simbolului său și de modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă în repetarea constantă de pe piață, Harvey Ball, omul care a pus zâmbetul pe fața lumii, a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului.

El a ales prima zi de vineri a lunii octombrie, pentru a aniversa ziua mondială a zâmbetului.

Astfel, a apărut Ziua Mondială a Zâmbetului, care a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester, porivit www.worldsmileday.com.

Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua Mondială a Zâmbetului prin încurajarea zâmbetelor şi a faptelor bune peste tot în lume.

Ziua Mondială a Zâmbetului nu trebuie confundată cu cea dedicată Râsului, celebrată în prima duminică a lunii mai.

Foto: arhiva/legacy.com

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!