Vremea în decembrie. Sunt anunțate ninsori, viscol, dar și temperaturi neobișnuite

Vremea în decembrie. Sunt anunțate ninsori, viscol, dar și temperaturi neobișnuite

Luna decembrie vine cu temperaturi ieșite din comun. Ninsorile vor continua să cadă în continuare în cea mai mare parte a teritoriului.

Ninsoarea, viscolul și ceața persistentă sunt așteptate încă din prima parte a lunii decembrie, în timp ce valorile termice vor marca o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius față de ultima lună de toamnă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarea perioadă.

Meteorologii au transmis că în ultima lună din an se pot înregistra și temperaturi neobișnuite pentru această lună, de peste 15 – 20 de grade Celsius, dacă în zona țării noastre pătrund mase de aer tropical ce produc creșteri spectaculoase ale valorilor termice.

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o multitudine de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea și în estul Moldovei; ceață persistentă, mai ales în zonele de câmpie și în depresiuni și mai rar, lapoviță și ploaie. O influență deosebită asupra țării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei și, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, față de ultima lună de toamnă”, se arată în caracterizarea climatică a lunii decembrie, întocmită de Secția de Climatologie a ANM, potrivit Digi24.

Temperatura medie scade la circa -6 și -4 grade Celsius în cea mai mare parte a zonei montane și în depresiunile intramontane. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 și -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpații Orientali, dar și în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, aceasta coboară sub -8 grade Celsius.

„Advecțiile de aer rece continental polar sau arctic determină ca adesea nopțile să fie deosebit de geroase. De altfel, temperaturile minime absolute ale acestei luni au coborât frecvent sub -20 de grade Celsius, de exemplu în anii: 2002, 1998, 1996, 1948, 1927,1902 etc. În topul anilor cu cele mai reci luni decembrie se află: 1962, 1963, 1977, 1991, 1998, 2001, 2002, etc.”, arată analiza meteorologilor.

Temperatura minimă absolută a lunii decembrie, din România, este -34,5 grade Celsius, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.

Alte articole:   Rezultate Exit-poll turul 2 alegeri prezidențiale România

În Capitală, minima absolută este de -26,4 grade Celsius, înregistrată în 22 decembrie 1927, la București-Filaret. În stațiile de meteorologie din București-Băneasa și București-Afumați, temperatura minimă absolută a acestei luni este -25,6 grade Celsius, respectiv -21,5 grade Celsius, ambele înregistrate în 26 decembrie 2002.

„Inclusiv în luna decembrie, dar mai rar, se produc advecții de aer tropical în zona țării noastre, ce determină creșteri semnificative ale valorilor termice. În astfel de condiții sinoptice se pot înregistra temperaturi maxime ridicate, neobișnuite pentru această lună, peste 15-20 de grade Celsius, așa cum s-a întâmplat în anii 1989, 1985, 1960, 1957, 1903 etc. În topul anilor cu cele mai calde luni decembrie se regăsesc: 1979, 1982, 2015, 2019, 2020 etc.”, transmit meteorologii.

Conform ANM, valoarea maximă absolută a lunii decembrie în România este 23,4 grade Celsius și a fost înregistrată la Câmpina, în data de 5 decembrie 1985.

Alte articole:   Alertă RO-ALERT în Brașov: Urs semnalat pe strada Pe Tocile – Autoritățile îndeamnă la prudență

Prognoza meteo pe săptămâni

Potrivit ANM, prognoza meteo, până la data de 26 decembrie, perioadă ce include și primele zile de Crăciun, valorile termice vor fi cele specifice perioadei, în unele zone înregistrându-se temperaturi mai scăzute decât cele normale.

Săptămâna 28 noiembrie – 5 decembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 5 – 12 decembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile nord-estice, dar și mai ridicate în vest, nord-vest și centru, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale.

Alte articole:   Alertă RO-ALERT în Brașov: Urs semnalat pe strada Pe Tocile – Autoritățile îndeamnă la prudență

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 12 – 19 decembrie

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice și local în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.

De asemenea, regimul pluvioemtric va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 19 – 26 decembrie

Potrivit ANM, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov