Parlamentul României a suspendat joi noapte dezbaterile pe bugetul de stat pe 2026 și bugetul asigurărilor de stat pe 2026. Astăzi, aleșii vor continua dezbaterile iar Legislativul va da votul final pe bugetul din acest an al României
Proiectul legii pe bugetul de stat pe 2026 a fost aprobat joi în Comisiile reunite de buget-finanţe, cu 38 de voturi pentru şi 13 împotrivă.
Parlamentul va da, vineri, votul final pe bugetul de stat pe 2026
Urmează dezbaterea și votul pe anexele proiectului legii pe bugetul de stat pe anul 2026.
Legislativul reia dezbaterile după ce proiectul pe bugetul de stat pe 2026 a trecut, joi, de comisiile de specialitate, în urma unui compromis la care au ajuns premierul și liderul PNL Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, liderul PSD, relatează G4Media.ro.
De subliniat că PNL, PSD, USR și AUR s-au atacat masiv joi noapte, în plenul reunit al Parlamentului, în timp ce președintele Nicușor Dan transmitea de la Bruxelles, unde participa la Consiliul European că își dorește ”ca această majoritate parlamentară să continue mult timp de-acum înainte”.
Bolojan: România are nevoie buget pentru a putea funcționa
În cadrul plenului reunit al Parlamentului, joi seara, premierul Ilie Bolojan le-a transmis parlamentarilor să voteze proiectul de bugetul de stat pe 2026, subliniind că „România are nevoie buget pentru a putea funcționa”.
El a ironizat discursurile social-democraților, amintindu-le că sunt parte din coaliție.
„Ascultand intervențiile anterioare, dacă nu-i cunoșteam pe vorbitori nu știam cine este în guvernare și cine e în opoziție. Cât timp sunt premier, înainte de a fi membru al unui partid politic am această responsabilitate pentru țara nostră și va îndemn pe toți sa votați acest buget. România are nevoie de un buget pentru a putea funcționa în bune condiții. Aș putea să dau replici dar uitându-mă la colegii mei din Guvern și mai ales la colegii din PSD mi-e rușine uneori de rușinea lor și de situațiile în care sunt puși. Niciodată, în nicio companie, instituție, în nicio coaliție nu se poate face nimic fără respect si colegialitate”, a spus Ilie Bolojan.
Grindeanu: N-am votat niciun amendament al AUR, repet, niciunul
În cadrul dezbaterii de joi noapte, liderul PSD Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că PSD n-a votat/aprobat absolut niciunul dintre amendamentele propuse de AUR.
„N-am votat niciun amendament al AUR, repet, niciunul!”, a spus Grindeanu pentru a contracara speculațiile că social-democrații erau înțeleși cu extremiștii de la AUR să amendeze bugetul propuse de premierul liberal Ilie Bolojan.
În discursul său, Grindeanu și-a justificat nemulțumirea la adresa partenerilor din coaliție, subliniind că PSD a intrat și a semnat protocolul cu PNL, USR și UDMR pentru „redresarea României”, nicidecum pentru ca „românii să fie spoliați”.
Liderii coaliției au deblocat bugetul de stat pe 2026
Liderii coaliției de guvernare, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor au ajuns la un acord pentru a debloca bugetul de stat pe 2026.
În bugetul de stat va fi prins pachetul de solidaritate propus de PSD cu ajutoare sociale pentru pensionari și alte categorii, iar banii vor fi luați de la drepturile salariale obținute de magistrați în instanțe.
Rezolvarea situației a venit după ce PSD blocase miercuri dezbaterile pe buge, ca urmare a faptului că parlamentarii PNL, USR și AUR au respins de două ori la votul în comisiile reunite de buget un amendament al PSD în valoare de 1,1 miliarde lei care prevedea ajutoare pentru pensionari.
Votul final este aşteptat vineri după-amiază, cu o zi mai târziu faţă de calendarul stabilit iniţial.
Foto principala: Inquam Photos / Octav Ganea
Ilie Bolojan, la dezbaterea bugetului: Mă uit la cei din PSD și îmi e rușine de rușinea lor”



