Liderul CS Dinamo Bucureşti a învins-o pe campioana CSM Corona Braşov cu scorul de 3-1 (25-22, 19-25, 25-21, 25-23), sâmbătă, în deplasare, într-o partidă din etapa a 18-a a Diviziei A1 la volei masculin.
Christian Fromm, cu 21 de puncte, a fost MVP-ul dinamoviştilor, de la care s-au mai remarcat Mircea Peţa (13 p), Răzvan Mihalcea (11) şi Marino Marelic (10).
De la braşoveni s-au evidenţiat Ewoud Gommans (14) şi Augusto Colito (11).
Vicecampioana CS Arcada Galaţi a trecut de CS Unirea Dej fără emoţii, cu 3-0 (25-17, 25-9, 25-11), condusă de Alexandru Ionescu (11 puncte), Steven Marshall (10) şi Landry Kavogo (10).
SCM Zalău a dispus de SCM ”U” Craiova cu 3-1 (25-21, 23-25, 25-23, 36-34), după un set patru absolut dramatic.
Muntenegrenii Gojko (Craiova) şi Bozidar Cuk (Zalău) au fost adversari în acest meci, primul reuşind 9 puncte, iar al doilea dublu (18). De la gazde s-au mai remarcat Victor Hugo Simoes Rosa Santana (16), Oleksandr Buzdugan (11), Daniel Alejandro Ramirez Pita (10). Cei mai buni de la învinşi au fost Andrei Mihalescu (ex-Zalău), cu 15 puncte, Marin Djukic (13), Dimităr Dulcev (11).
În alte meciuri, CS Ştiinţa Explorări Baia Mare a trecut de CS ‘U’ Cluj cu 3-0 (25-23, 25-11, 25-16), iar CSU Ştiinţa Bucureşti a pierdut acasă cu CS Rapid Bucureşti, scor 0-3 (22-25, 21-25, 21-25).
Clasament
1. CS Dinamo Bucureşti 42 puncte (16 jocuri)
2. CS Arcada Galaţi 35 (17)
3. CSM Corona Braşov 35 (16)
4. SCM ”U” Craiova 34 (17)
5. SCM Zalău 29 (16)
…
AGERPRES
Foto: Facebook / Corona Brașov