Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Operă, Operetă și Balet 2016, continua seria spectacolelor, astfel, miercuri, 30 noiembrie 2016, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă invită la Recitalul de la ora 5 intitulat „Daruri muzicale”.
Interpretează Corina Klein – soprană, Valentina Mărgăraș – soprană, Ioana Mărgărit – soprană, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.
Festivalul se va încheia fastuos, cu premiera operetei „Voievodul țiganilor” de J. Strauss, în regia lui Marian Pop. Spectacolul va avea loc în zilele de sâmbătă, 3 decembrie și duminică, 4 decembrie, de la ora 18.30, în Sala Operei.
Opereta „Der Zigeunerbaron” de Johann Strauss-fiul, titlu tradus în românește cu „Voievodul Țiganilor”, a avut premiera mondială în 24 Octombrie 1885, la Theater an der Wien. Libretul îi aparține lui Ignaz Schnitzer și se bazează pe nuvela cu același nume a lui Jokai Mor.
Opereta s-a bucurat de un succes enorm, plasându-se între lucrările de referință ale compozitorului. Strauss dorea foarte mult să creeze o primă operă prin această lucrare iar stilul și scriitura muzicală susțin acest țel. Dar modificările ulterioare și pauzele pe care compozitorul le-a luat în timpul lucrului din motive de sănătate i-au scăzut aplombul, creând încă un titlu celebru de operetă.
Preț bilete: 2 lei – elevi, studenți; 3 lei – pensionari; 5 lei – adulți (se găsesc la sediul muzeului – Piața Sfatului nr. 25, înainte de începerea recitalului).
