
Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, anunţă veşti bune pentru locuitorii din cartierul Cernatu. Rețeaua de apă și canalizare va fi extinsă pe nouă străzi din cartier.
Primăria Municipiului Săcele şi Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat primul contract de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny în valoare de 8.413.576 lei.
„Este vorba despre proiectul extinderea și modernizarea rețelei de canalizare menajeră din cartierul Cernatu , urmând ca în perioada următoare să semnăm și contractul pentru extinderea și modernizarea rețelei de apă în aceeași zonă”, anunţă primarul Virgil Popa.
Cele 9 străzi din cartierul Cernatu care vor beneficia de aceste investiții sunt :
- Valea Cernatului
- Bisericii Române
- Mihai Eminescu
- Oltului
- Luceafărului
- Zorilor
- Nicolae Nicoleanu
- Căprioarei
- George Coșbuc.
În perioada următoare, administrația săceleană va începe demersurile privind încheierea contractelor subsecvente în vederea proiectării și a începerii lucrărilor propriu-zise.
Potrivit edilului săcelean, este necesar ca în primul rând, să se rezolve rețelele de apă-canal, pentru ca apoi să se poată treace la modernizarea stăzilor.
„Pentru a putea discuta de modernizarea infrastructurii stradale ( asfalt, trotuare), este necesar ca să rezolvăm în primul rând rețelele de apă-canal, mai ales că multe zone din Săcele au fost vitregite zeci de ani de astfel de investiții. Încercăm să identificăm și să accesăm cât mai multe surse de finanțare nerambursabilă care ne vor ajuta să degrevăm bugetul local”, a transmis Virgil Popa.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI