Eveniment

Viorel Hrebenciuc și fiul său rămân în arest

Sebastian Dan

hrebenciuc

16.30 Magistrații Înaleti Curți de Casație și Justiție au admis prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv pentru cei doi membri ai familie Hrebenciuc. 

12.05 Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc și fiul său, Andrei Hrebenciuc, află miercuri dacă vor fi eliberați din arestul Poliției Brașov.

Fostul deputat PSD a fost arestat pentru 30 de zile, la sfârşitul lunii octombrie, fiind urmărit penal în dosarul retrocedărilor de păduri. Măsura a fost contestată de Hrebenciuc, iar decizia pe care instanţa supremă o va lua astăzi este definitivă.

În același dosar, a fost arestat preventiv și fiul său, Andrei Hrebenciuc, care de asemenea aşteaptă o decizie de eliberare.

Tot astăzi, magistraţii instanţei supreme vor decide dacă prelungesc sau nu şi mandatul de arestare al lui Gheorghe Paltin Sturza, considerat principalul beneficiar al celor 43.000 de hectare de pădure.

Viorel Hrebenciuc este urmărit penal de DNA în dosarul retrocedărilor sale pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Printre suspecții din acest dosar se află și Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, pentru care DNA a început urmărirea penală. Tot âîn acest dosar este implicată și judecătoarea Roxana Adam, dar și soțul acesteia, deputatul PSD Ioan Adam, căruia Camera Deputaților i-a ridicat ieri imunitatea parlamentară la solicitarea DNA, pentru a putea fi cercetat.