
Directorul ANM, Elena Mateescu, a afirmat că vineri a fost cea mai călduroasă zi de 5 ianuarie înregistrată vreodată la ”polul frigului” din România, iar de duminică vremea se răceşte semnificativ.
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a declarat vineri la TVR Info că temperaturile înregistrate la acest început de an sunt cu peste zece grade mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului în România, acesta fiind al treilea an la rând când gerul Bobotezei va fi simţit după Bobotează, potrivit News.ro.
Mateescu a declarat că primele zile ale lui 2024 au adus noi recorduri în ceea ce priveşte temperaturile, vineri fiind înregistrate cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor meteorologice la Miercurea Ciuc, Joseni şi Topliţa, zonă considerată ”polul frigului” din România.
”Sunt diferenţe mai mari de zece grade faţă de ceea ce ar fi normal pentru o primă decadă a celei mai reci luni din iarna şi din anul nostru. Mâine (sâmbătă – n.r.) maximele la nivelul întregii ţări vor fi între 6 până la 17, posibil chiar 18 grade în Lunca Dunării, de duminică deja se vor schimba lucrurile”, a declarat Elena Mateescu vineri seară, la TVR Info.
Ea a precizat că ”este practic al treilea an consecutiv când vorbim de gerul Bobotezei după Bobotează”.
”Luna ianuarie a adus aproape zilnic, debutul noului an, recorduri la nivelul valorilor minime sau maxime zilnice. În această dimineaţă (vineri – n.r.), în zonele unde considerăm că se înregistrează polul frigului în România, la Miercurea Ciuc, Joseni şi Topliţa, în această dimineaţă am înregistrat cele mai ridicate temperaturi minime pentru o zi de 5 ianuarie de când se fac măsurători meteorologice şi acestea sunt considerate chiar recorduri lunare, fiind cele mai ridicate minime din luna ianuarie pentru aceste staţii”, a precizat directorul ANM.
Val de aer rece, cu temperaturi de -10 şi posibil până la -20 de grade Celsius, săptămâna viitoare
Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, anunţă că săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi de minus 10, până la minus 15 şi chiar minus 20 de grade Celsius, în condiţiile pătrunderii unei mase de aer polar.
Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.
”Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat, vineri seară, la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!